Середа, 2017-09-27    14:43:38 UTC+2    Новини

"Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim! "

Crucea, semn de jertfă și de biruință, a fost cinstită în Eparhia de Cluj-Gherla, la Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, joi, 14 sept. 2017, prin pelerinajul tradițional la Mănăstirea «Sfânta Cruce» din Mintiu Gherlii, a părinților și fraților Ordinului «Sfântului Vasile cel Mare» (OSBM), ordin care în acest an celebrează Jubileul Sfântului Iosafat, la 400 de ani de la atestarea documentară.

Programul a cuprins procesiunea de la capela din Mintiu Gherlii până pe deal, la mănăstire, la care au venit și în acest an peste 200 de credincioși, împreună cu Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin, preoți – între care pr. vicar general, vicari, consilieri eparhiali, protopopi, parohi, surori din OSBM cu maica Marcela superioară provincială și surori din Congregația Surorilor Maicii Domnului. Pr. ieromonah Ioan Laurian Daboc, Superiorul Provincial OSBM, a purtat și o prețioasă relicvă a Sfintei Cruci a Domnului, pe acest drum, presărat, prin grija părinților OSBM, cu troițe având încrustate stațiunile Căii Crucii. Au fost purtate în procesiune și moaștele Sf. Vasile cel Mare și ale Sf. Iosafat, care apoi, la finalul celebrării, au fost venerate de toți credincioșii. Episcopul și pelerinii au fost primiți la mănăstire, unde așteptau alte sute de persoane, care s-au unit în rugăciune la picioarele Crucii.

Un moment de un simbolism aparte a fost sfințirea crucii de lemn înălțată în curte și frumos ornamentată, la baza căreia este notat faptul că a fost înălțată «în memoria Episcopilor, călugărilor și credincioșilor martiri și mărturisitori ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică». După rugăciunile rânduite, Episcopul eparhial a binecuvântat și sfințit acest simbol al credinței înaintașilor greco-catolici, semnul biruinței asupra oricărui rău, semnul puterii lui Dumnezeu și poarta spre mântuire. În aer liber, a fost celebrată și Sfânta Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de corul parohiei «Buna Vestire» din Bistrița. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Florentin a prezentat câteva date din istoria Ordinului Bazilian, începând cu atestarea acestui ordin, din anul 1617, la care participa Sf. Iosafat și Mitropolitul vremii, și continuând cu drumul celor 400 de ani care au urmat.

A fost evidențiată importanța activității Ordinului Bazilian în țara noastră, în Biserica Greco-Catolică, «în a cărei istorie, începând din 1721 – când s-a întemeiat Eparhia de Făgăraș prin Bula «Rationi Congruit» -, deja se vorbește de Ordinul „Sf. Vasile cel Mare“ și primii Episcopi au fost călugări bazilieni». Preasfinția Sa a amintit că «la Blaj exista mănăstirea «Sfintei Treimi», de unde au izvorât mari nume de călugări bazilieni, care au format curentul spiritual și cultural și social-național, numit ulterior Școala Ardeleană». S-a menționat că primele școli cu predare în limba română și care au fost deschise tuturor, au fost la Blaj. "Istoria Bisericii Române Unite se împletește dintru începuturi cu istoria călugărilor bazilieni. La 1754 ei au deschis Școlile Blajului, au fost primii care au fost trimiși la studii în străinătate de unde s-au întors și au început munca de inculturare a poporului nostru. "

"Mai apoi, o nouă ramură a Ordinului Bazilian începe la Mănăstirea Bixadului și, de acolo, lumina începe să lumineze mai târziu prin acest nou început asupra întregii Biserici, astfel încât, în 1937, Congregația pentru Bisericile Răsăritene din Roma, printr-un decret, recunoaște Provincia Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din România. Astfel este oficializată prezența în Biserica Greco-Catolică a OSBM, ca făcând parte din marea familie a Ordinelor Baziliene. Sunt peste 500 de ordine OSBM în Anuarul Pontifical. Unul din aceste ordine este și OSBM al Sf. Iosafat, din care fac parte și călugării noștri, «Ordinul nostru», așa cum îl numea Cardinalul Iuliu Hossu de vrednică memorie. Ei se numesc Provincia «Sfinților Apostoli Petru și Pavel» din România, în prezent condusă de pr. Ioan laurian Daboc, Superiorul Provincial al acestui ordin. "

«În anul prigoanei comuniste, 1948, OSBM a împărtășit soarta Bisericii Române Unite, călugării îndurând ani grei de închisoare, purtând «crucea credinței» până la capăt» – a fost dat exemplul egumenului de la Mănăstirea Nicula, pr. Leon Manu care a murit la închisoarea din Gherla și a cărui cauză de beatificare este în curs. "După 1990, statul român nu a retrocedat nici unul din cele 22 locașe de cult pe care Ordinul le avea în 1947, ca urmare, s-a trecut la noii construcții, biserici și mănăstiri. OSBM are, în prezent, cinci mănăstiri: la Cluj, Visuia, Molișet, Prilog, și, cea mai recentă construcție, la Mintiu Gherlii. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această istorie frumoasă acum, la Jubileul Ordinului, și, drept răsplată, Penitențeria Apostolică a trimis posibilitatea și harul de a împărtăși, de fiecare dată când este hramul unei mănăstiri OSBM pe teritoriul țării noastre, darul indulgenței plenare. Iată cum puterea lui Dumnezeu este lucrătoare prin lemnul Crucii! ", a spus PS Florentin, vorbind apoi despre semnificația sărbătorii, invitând la contemplarea lemnului Sfintei Cruci «cu acea înțelepciune a credinței, așa cum ne învață Sf. Pavel, care dărâmă înțelegerea și știința omenească și o înlocuiește cu Înțelepciunea Divină, cu Acela care a dorit să moară pentru noi pe Cruce, ca prin moartea Lui să putem dobândi viața veșnică. «Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu»» (1 Cor. 1,18).

Părintele Laurian, mulțumind lui Dumnezeu pentru frumoasa zi de sărbătoare în care s-a sărbătorit hramul mănăstirii și Jubileul OSBM, a dorit să mulțumească și Preasfințitului, preoților, persoanelor consacrate și tuturor pelerinilor care au ales să petreacă un timp de har la picioarele crucii lui Hristos. Celebrarea a fost un prilej de a mai aduce mulțumire celor mai apropiați colaboratori, cărora Superiorul OSBM le-a fost oferit medalia jubiliară a Sf. Iosafat: mai întâi, pr. Virgil Florian, veteran între preoți, prezent la celebrare. O medalie a fost oferită lui Mureșan Mihai, "care este coordonatorul și inițiatorul multor activități frumoase și bune pentru mănăstirea călugărilor bazilieni, între care și crucea care a fost înălțată în curtea mănăstirii. El a ajutat în mod constant mănăstirea împreună cu un grup de credincioși. " Medalia i-a fost oferită în numele acestui grup de credincioși. Membrilor corului parohiei «Buna Vestire» din Bistrița le-a fost de asemenea conferită o medalie, semn de apreciere primit cu multă bucurie.

Pr. ieromonah a subliniat că "mănăstirea este un loc de închinare pentru toți credincioșii, de aceea vă așteptăm cu mult drag întotdeauna, nu numai de hramul sărbătorii, ca să ne rugăm împreună. Să îi mulțumim lui Dumnezeu și să îi aducem cererile noastre. " De asemenea, a invitat credincioșii să se alăture călugărilor în toate momentele anului liturgic și să participe la programul de rugăciune organizat la mănăstire. O mulțumire deosebită a fost adresată celor doi cei mai în vârstă călugări OSBM, pr. Arieșan Grigore și pr. Bujor Gheorghe, care au fost prezenți.

Semne de recunoștință, apreciere si mulțumire au fost oferite și din partea Episcopului eparhial pentru pr. protoegumen Laurian. I-a fost dăruită în primul rând o cruce, «care vine din Ierusalim, cu pământ din Țara Sfântă, care să îi fie alinare și bucurie în momentele dificile». Un alt dar, a fost un volum a prof. Lucian Turcu, despre Arhidieceza Blajului, «o lucrare de referință pentru Biserica Greco-Catolică». Preasfinția Sa a încheiat celebrarea prin cuvintele: «Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi de sărbătoare care ne amintește că este ziua în care înălțăm privirea spre Cruce, privind, nu atât la materia din care este făcută crucea, cât mai ales la Acela care s-a răstignit pe acest lemn, din iubire, pentru mântuirea noastră. Sunt sigur că Bunul Dumnezeu vă va răsplăti bunăvoința, dragostea și rugăciunile Dvs. Un cuvânt de mulțumire adresez tuturor» – a mai spus Preasfinția Sa.

În continuare Episcopul a acordat binecuvântarea pentru dobândirea indulgenței plenare cu ocazia Jubileului Bazilian, după care credincioșii au fost invitați să venereze relicva Sfintei Cruci împreună cu relicvele Sfinților Vasile cel Mare și Iosafat. A urmat agapa fraternă pregătită de părinții și frații bazilieni, ajutați de credincioși și de surorile OSBM, agapă la care au fost invitați toți cei prezenți.

Sursă: www.eparhiaclujgherla.ro

*   *   *

«Хресту Твоєму поклоняємося, Христе, і святе Воскресіння Твоє оспівуємо і славимо! »

Хрест, знак жертви і перемоги, був вшанований в єпархії Клуж-Ґерли на свято Воздвиження Чесного Хреста у четвер 14 вересня 2017 року, під час традиційного паломництва до монастиря Святого Хреста в Мінтіу Ґерлі, отців і братів Чину Святого Василія Великого (ЧСВВ), який в цьому році святкує ювілеї 150-річчя від канонізації святого Йосафата та 400-річчя від свого заснування.

Програма включала в себе процесію від каплиці в Мінтіу Герлі вгору по схилу до монастиря, у якій взяли участь в цьому році понад 200 вірних, разом з єпархіальним єпископом Клуж-Ґерли преосвященним Флорентином та священиками, в тому числі о. генеральним вікарієм, вікаріями, єпархіальними радниками, протопресвітерами, парохами, а також сестрами Чину Святого Василія Великого з провінційною настоятелькою м. Марцелою та сестрами Згромадження Сесер Пресвятої Богородиці. О. Йоан Лавріан Дабок, ЧСВВ, протоігумен Провінції, ніс прецінну реліквію Святого Хреста Господнього по цій дорозі, з впорядкованими, зусиллями отців василіян, бічними відступами із зупинками Хресної дороги. У процесії несли також мощі святого Василія і святого Йосафата, які потім, наприкінці богослуження, всі вірні могли вшанувати. Єпископа і паломників зустріли в монастирі інші сотні людей, які єдналися тут в молитві біля підніжжя Хреста.

Особливо символічною хвилиною було посвячення гарно прикрашеного дерев’яного хреста, зведеного у дворі, при основі якого зазначено, що він був побудований «на пам’ять єпископів, ченців і вірних мучеників та ісповідників Румунської Греко-Католицької Церкви, з’єднаної з Римом». Після спільної молитви єпархіальний єпископ поблагословив і освятив цей символ віри предків греко-католиків, знак перемоги над усім злом, знак Божої могутності і браму спасіння. На подвір’ї перед храмом була відслужена Свята Літургія, яку прикрасив своїм співом парафіяльний хор «Благовіщення» з Бистриці. Під час проповіді преосвященний Флорентин представив деякі дані з історії Василіянського Чину, від часу його заснування в 1617 році, в якому брали участь святий Йосафат і тодішній митрополит, і впродовж 400 років, які були за цим.

Він наголосив на важливості діяльності Василіянського Чину в Румунії, у Греко-Католицькій Церкві, «в історії якої, починаючи з 1721 року, коли буллою «Rationi congruit» була заснована Фагараська єпархія, вже говориться про Чин Святого Василія Великого і першими єпископами були монахи василіяни». Його преосвященство нагадав, що «у Блажі існував монастир Святої Тройці, звідки вийшли визначні постаті ченців-василіян, які сформували духовний, культурний і соціально-національний рух, названий пізніше трансільванською школою». Проповідник нагадав, що перші школи з навчанням румунською мовою, які були відкриті для всіх, були в Блажі. «Історія Румунської Унійної Церкви з самого початку переплетена з історією ченців василіян. У 1754 році вони відкрили Блайські школи, були першими, які були відправлені на навчання за кордон, повернувшись звідки, зайнялися справою інкультурації нашого народу.»

«Потім нова гілка Василіянського Чину починається в Біксадському монастирі і звідти світло починає світити через цей новий початок на усю Церкву, так що в 1937 році Конгрегація для Східних Церков в Римі своїм декретом визнає Провінцію Чину Святого Василія Великого в Румунії. Таким чином офіційно потверджено присутність у Греко-Католицькій Церкві Чину Святого Василія Великого, який є частиною великої родини Василіянського Чину. Одним з Василіянських Чинів є Василіянський Чин Святого Йосафата, до якого належать наші ченці, «наш Чин», як його назвав кардинал Юліу Госсу, блаженної пам’яті. Папський статистичний щорічник «Annuario Pontificio» подає понад 500 ченців цього Василіянського Чину. Спільнота василіян у Румунії називається Провінцією Святих Апостолів Петра і Павла, а в її проводі на даний час є о. Йоан Лавріан Дабок, Протоігумен (Настоятель) Провінції в Румунії цього Чину.

«У рік комуністичного переслідування, 1948, ЧСВВ розділив долю Румунської З’єднаної Церкви, ченці протягом років ув’язнення несли «хрест віри» до кінця», – приклад дав настоятель монастиря Нікула о. Леон Ману, який помер у в’язниці в Ґерлі і якого процес беатифікації триває. «Після 1990 року румунська держава не повернула ні одного з 22 релігійних осередків, які Чин мав у 1947 році, внаслідок чого були зведені нові будівлі, церкви та монастирі. ЧСВВ має на даний час п’ять монастирів: у Клужі, Вісуї, Молішеті, Прілогу та цей недавно збудований монастир в Мінтіу Ґерлі. Ми дякуємо Богові за цю чудову історичну пору, ювілей Чину, і, як відзнаку, Апостольська Пенітенціарія надала можливість і ласку уділити кожного разу на храмове свято одного з монастирів ЧСВВ на території нашої країни дар повного відпусту. Ось як Божа сила діє через хресне дерево», – зазначив преосвященний Флорентин далі, говорячи про значення свята і запрошуючи споглядати на дерево святого Хреста» з тією мудрістю віри, про яку навчає святий Павло, котрий виявляє браки людського розуміння та мудрості й замінює його Мудрістю Божою, із Тим, що хотів померти за нас на Хресті, щоб через Його смерть ми змогли отримати вічне життя. «Бо слово про хрест – глупота для тих, що гинуть, але для нас, що спасаємося, – це сила Божа» (1 Кор. 1,18).

Отець Йоан Лавріан, подякувавши Богові за прекрасний святковий день, в який відзначався храмовий празник монастиря та ювілей Василіянського Чину, подякував преосвященному владиці, священикам, ченцям і черницям і всім прочанам, які вирішили провести час благодаті біля підніжжя Христового хреста. Святкування були можливістю скласти подяку найближчим співробітникам, яким о. Протоігумен вручив медалі ювілею Василіянського Чину Святого Йосафата. Медалі вручено о. Вергілію Флоріану, найстаршому серед священиків, присутніх на святі, Мурешану Міхаї, «який є координатором та ініціатором багатьох гарних і добрих робіт при монастирі монахів василіян, між якими було встановлення хреста на подвір’ї монастиря; він разом із групою віруючих постійно допомагає монастирю»... Учасники парафіяльного хору «Благовіщення» з Бистриці також були відзначені за їхню майстерність медаллю, яку вони прийняли з радістю.

О. Протоігумен наголосив: «монастир – місце поклоніння для всіх християн, тому ми завжди радо чекаємо вас, – а не тільки при нагоді храмового свята, – щоб молитися разом. Складаймо подяку Богові та заносьмо наші прохання». Він також запросив вірних єднатися з монахами в усі часи літургійного року і брати участь у молитовній програмі, організованій в монастирі. Особлива подяка була адресована двом присутнім на святі старшим ченцям ЧСВВ, о. Григорію Арієшану й о. Георгію Бужору.

Єпархіальний єпископ висловив протоігумену о. Йоану Лавріану Дабоку визнання, схвальну оцінку і подяк. Він подарував йому в першу чергу хрест, «який походить з Єрусалима, зі Святої Землі, який нехай буде підтримкою і радістю у важкі хвилини». Іншим подарунком була книга проф. Луціана Турку про Блазьку митрополію, «фундаментальна праця про Греко-Католицьку Церкву». Преосвященний владика завершив святкування зі словами: «Слава Богу за цей день свята,... в який ми дивимося вгору на хрест, не на дерево, з якого він зроблений, а на Того, хто був розп’ятий на цьому дереві, з любові, для нашого спасіння. Я впевнений, що добрий Господь винагородить вашу великодушність, любов і ваші молитви. Із словом подяки я звертаюся до всіх», – сказав владика Флорентин.

Потім єпископ уділив благословення для отримання повного відпусту з нагоди ювілею Василіянського Чину, після чого вірні були запрошені поклонитися часточці святого Хреста, а також мощам святих Василія і Йосафата. Після цього відбулася братерська гостина, на яку були запрошені всі присутні, яку приготували отці, брати і сестри Чину Святого Василія Великого.

Адаптований переклад редакції сайту osbm.info
Джерело: www.eparhiaclujgherla.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *